Ca pe-o icoană binefăcătoare
În mine chipul tău îl țin închis,
Și visurile – floare de cais –
Își cern în juru-i molcoma ninsoare.
În prag când mi te-arăți, din lumi de vis
Mă smulg, să-ți cad cucernic la picioare;
Și-s fulg atunci ce se topește-n soare,
Sub ochii tăi, de calzi și dragi ce mi-s.
Dar când de mine te desprinzi și pleci
Cu pași mărunți pe-ngustele poteci,
Și când pe frunze moarte calci cu frică,
În crepusculul toamnei fumuriu
Rămân de gânduri gol: un cuib pustiu,
Lăsat de cea din urmă rândunică.
vezi mai multe poezii de: Al. O. Teodoreanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.