Am poftă, da; serviți-mi la prânz un univers.
Cometa eu o mestec în dinți și strâng în brață
Un continent; pe urmă îl dau câte-unui vers.
În versurile mele, se recitește-n față.
Mi-e sete, aduceți-mi fluviul supus, pe loc,
Ca un baset. Poveste, îmbată-mi-te foarte.
Din sângele meu cupa o dau pe gât: noroc!
Da, sângele meu, ție-ți dictez această carte.
Năuntru-mi, orizontul se-așază-acum visând
Tihnit; deci să-i trimiteți și insule grămadă.
Printre zăbrele, spațiul mai scapă un cuvânt,
Și roza are dreptul reptilă să se creadă.
Se-așterne la picioare vulcanul liberat.
Voi între ochi sădiți-mi din lemn câinesc plantații.
Ceva mai dulce, munte și arbor, ați aflat
Decât pupila-mi unde renasc priveliști, spații?
Gonind sosii oceanul. Simunul a-nflorit.
Îmi mân acum prin iarbă cirezile de lune,
Ecuatoru-n juru-mi se-nvârte-n joc rotit;
În versul meu își află temeiul sorții bune.
Nu căuta; pe fruntea-mi ți-i patria, ceas trist,
Tu, minaret cu ziduri de sticlă, cal de mare,
Voi să-mi serviți dovada că-s viu și că exist –
Voi, fără mine, simple cuvinte-amăgitoare.
Obiect de înăuntr-mi te naști, din nou creat.
Năluca ta-mi dă viață; ție, beția-mi trează.
N-ai nume? „Frumusețe”, așa te-am botezat.
Ce sunt? Cuvântul care mereu mă corectează.
Traducere Veronica Porumbacu
vezi mai multe poezii de: Alain Bosquet
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.