Plopul se zbate
în vijelie: o să-și ia zborul?
Zidul nu mai vrea să fie zid,
de aceea se prăbușește
pe marginea fluviului.
Amurgul are, uneori, remușcări:
nu merită ziua un alt noroc,
alt privilegiu?
Sub streșini, un motan foarte gri
stă pe gânduri,
în a doua sa viață
ar fi un câine roz
printre vase de onix și catifele.
Numai negura își aprobă destinul
când întunecă arborele,
cerul și orizontul.
Împrumut peisajului
durerea de-a fi.
Traducere Maria Banuș
vezi mai multe poezii de: Alain Bosquet
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.