Arată-mi tu necunoscuta
în care te prefaci atunci
când versul meu ușor se suie
ca o gânganie pe mână,
schimbându-ți sânii-n rândunele,
și împărțindu-te cu lupii.
A mea ești, răzvrătito, care
iei însăși forma unei pietre?
Privește-mă. Stăpân îți sunt
și te învăț nemărginirea.
Vei renvia în orice vorbă
îmbină-ntr-însa disciplina,
cu aventura măritând-o.
îți dau din nou născândul braț,
și iarăși îți compun figura,
periplul însă ne aduce
din nou în vinele adânci,
prunci fugăriți de umbra pală,
al căror vis abia de face
cât o silabă ce se stinge.
Traducere Veronica Porumbacu
vezi mai multe poezii de: Alain Bosquet