Nu pot spune cine-mi începe poemele:
e oare vântul,
e oare un fel de melodie,
o amintire
fără trup, fără formă?
Știu că eu le continuu
cu bucurie, cu chin:
le aduc o silabă,
le scot un verb prea greoi,
le-aș vrea pline de mister.
Sunt în slujba lor,
atâta vreme cât ele-mi îngăduie.
Au dreptul, desigur,
când sunt în plină glorie,
să murmure „mersi” ca eu să dispar.
Nu pot spune cine-mi termină poemele:
un alt vânt,
o melodie,
o amintire fără formă, fără chip,
un nou poet, pe care nu-l cunosc.
Traducere Maria Banuș
vezi mai multe poezii de: Alain Bosquet
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.