S-au dus buzele mele,
ce voiau să atingă
atâtea alte buze.
S-au dus ochii mei,
să vadă ceea ce nu se poate vedea.
S-a dus fruntea:
voia și ea să gândească atâtea,
și iar să gândească atâtea.
S-a dus cerbicea mea,
gata să poarte pământul,
să poarte pământul și cerul.
Toate s-au dus! Toate s-au dus!
Iată-te singur, – schelet
doar cu un rest de ficat într-o parte,
ca un ceasornic muribund,
și ca dintele acesta de aur, care sfidează soarele.
Nu se vor mai întoarce.
Mai bine să te prefaci într-un arbore.
Vei găsi
vreun vultur orb
gata să-și facă din țeasta ta culcuș.
Și vei fi mai puțin singur.
Traducere Veronica Porumbacu
vezi mai multe poezii de: Alain Bosquet
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.