El aducea din lumi nepământene,
Uitate în al timpului abis,
Mărgăritarul scump al unui vis
Pe-aripile mlădiilor refrene.
Vărsa pe unda corzilor de liră
Împătimitul dragostei tumult
Cu îndârjirea poftei de mai mult
A ceea ce te cheamă și te miră,
Îți suie pașii spre celeste praguri,
Ca-n genuinele cetăți de rai
Să tot asculți sublimul, fără grai,
Și să-i deguști luminile din faguri.
Dorite să-i împartă mângâierea,
Întinse mâini de nimfe l-au cerut,
Dar nimeni, niciodată, n-a știut
Că-n liră i s-a cuibărit durerea,
Că glasu-i s-a aprins doar să ridice
Altar și slavă în necunoscut,
În agonia gândului durut,
Pierdutei lui, pe veci, Euridice.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.