După orașu-ntunecat
Se pierde-al gheții drum.
Eu, cel cu bezna-ngemănat,
Pășeam încet de-acum.
Urla văzduhul răscolit
De-un vifor furios.
Din beznă-n cale mi-a ieșit
Un ins misterios.
De mine chipul și-ascundea,
Pășea-nainte,-ntins,
Spre gheața care se sfârșea,
Spre focu-n neguri stins.
S-a-ntors spre mine și-am văzut
Un singur ochi arzând.
Apoi vîltoarea l-a-ncăput,
Văpaia lui stingând.
Iar cercul glacial l-a spart
Al undelor tumult.
Gingașul chip s-a-mpurpurat
Și neaua a gemut.
Și nu puteam să bănuieac
Când, unde-au apărut,
Cum azuriul vis ceresc
În ape dispărut.
4 august 1902
Traducerea Emil Iordache.
Volumul ''Versuri despre Preafrumoasa Doamnă''
vezi mai multe poezii de: Aleksandr Blok
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
minunate versuri..
multumesc!
danab
miercuri, 02 septembrie 2015
O poezie pe care nu ai cum să nu o recitesti de câteva ori. Multumiri Aurel
matilda
miercuri, 02 septembrie 2015