Ne-ntâlneam amândoi pe-nserate.
Peste râu barca lin te purta.
Plictisit de idei rafinate,
Numai rochia albă-mi plăcea.
Ne-afundam în misterul tăcerii.
Pe un clin de nisip - undeva,
Se-aprindeau lumânările serii.
Un chip palid visa cineva.
Patimi, șoapte, ori arderi mocnite
În tăcerea de-azur la stingeam...
Lângă malul cu stuf și răchite,
În cețoasele seri ne-ntâlneam,
Nici iubire, nici dor, nici obidă,
Toate-au fost, au zburat, le-am uitat...
Tu - în albul veșmânt, panahidă
Și-a ta vâslă de aur curat.
13 mai 1902
Traducerea Emil Iordache.
Volumul ''Versuri despre Preafrumoasa Doamnă''
vezi mai multe poezii de: Aleksandr Blok