Luntrea pe mulți ne cuprindea;
O parte, pânzele-ntindeau,
Alții, puternic împingeau
Vâsla-n adânc. Totul tăcea.
Plecat pe cârmă, chibzuit,
Cârmaciul nostru ne ducea.
Iar eu, de nepăsare plin,
Cântam – când valul, din senin,
De-un vânt năprasnic fu smucit.
Cârmaci, vâslași, toți au pierit.
Doar eu, un cântăreț ascuns,
La țărm, de vijelie dus,
Trecute imnuri le mai cant,
Și-aștern pe-o stâncă și mai zvânt,
În soare, umedul vestment.
1827
Traducere Maria Banuș
vezi mai multe poezii de: Aleksandr Puşkin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
.... :))) meritul autorului, al meu doar că nu vreau să fie uitat!:)))
Gerra Orivera
miercuri, 26 iulie 2017
Admirație!
Lucian Tatar
duminică, 23 iulie 2017