Desi purtând o grea povara,
Careta luneca usor.
Brav vizitiu, cu barba rara,
Ne poarta timpul parca-n zbor.
Trântiti în pernele caretii,
Preabucurosi de-orice-ntâmplari,
Strigam: -"Hai mâna-n...!"
Satui de somn si desfatari.
Dar scade râvna la amiaza.
Ne-a zdruncinat acest proclet.
Costise, râpi ne baga-n groaza.
Strigam: -"Nebune, mai încet!"
Careta-n zbor întins ne poarta.
Spre seara ne-am obisnuit.
Ajungem motaind la poarta-
Iar timpu-alearga nesfârsit.
vezi mai multe poezii de: Aleksandr Puşkin