De trec pe strada zgomotoasa
Prin temple pline de m-abat
Între besmetici de-s la masa
Eu de-al meu vis ma las furat.
Spun: anii grabnic s-or asterne
Si câti suntem, fara popas
Vom trece toti sub bolti eterne -
Cuiva, curând i-o bate-un ceas...
Un gând lânga stejar îmi vine:
El patriarh din codrii grei,
O sa ma-ngroape si pe mine,
Asa ca pe parintii mei.
Spun pruncului cu duiosie:
Adio! Îti las locul meu.
Sa putrezesc mi-e datul mie
Iar tie, sa-nfloresti mereu.
Oricare zi si ora-a sortii
s-o trec gândind obisnuiesc.
Si ma framânt ca ceasul mortii
Eu printre ele sa-l ghicesc.
În lupta moartea m-o pravale?
Voi fi de valuri înghitit?
Sau poate-nvecinata vale
Primi-va praful meu racit?
Desi un mort nu stie unde
Va putrezi sub bulgari reci,
As vrea când bezna m-o patrunde
În tara mea sa dorm pe veci.
Lânga mormânt sa-mi dantuiasca
Avântul tinerelor vieti,
Si firea calm sa straluceasca
Vadind eterne frumuseti.
vezi mai multe poezii de: Aleksandr Puşkin