Pe-obrazul alb, scăldat în soare
Și-n genele-i - frunze de floare -
Reci lacrime, ca-n scăldătoare,
Își răsfirau pârâul.
Că fete șuguiesc* la clacă*:
,,În lumea ei e prea săracă
Să-și pună-n gând cumva să placă
Fecior, bun cum e grâul.
Tu nu știi, fa? El e bogatul.
Moșii întregi are-n tot satul.
N-ar fi neîndoios păcatul,
Să ia o nevoiașă?"
Or, inima-i a prins să zboare
Și-l vede-ales din toți cei care
Îi doare-n cot că n-are stare*.
Ar vrea-o și-n cămașă.
*a șugui - aici, a minți
*clacă - muncă colectivă benevolă, prestată de țărani, pentru a se ajuta unii pe alții
*stare - aici, situație materială bună
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.