O fată trece lin pe lângă mare
privind al lunii sfărâmat ostrov.
- Prietenă, iertați-mă, îmi pare
că sunteți Pescărușul lui Cehov...
Ci, fata nu-mi răspunde. Se prea poate
că nu am întrebat-o deslușit.
Sau poate lună, mare, fată, toate
sunt doar un vis, sunt doar un vers, sunt doar un mit.
Mi s-a părut că briza pâlpâită
e foșnetul de jupă mătăsos,
că spumele care la țărm palpită
sunt mâna ei frumos lăsată-n jos.
Sau poate numai luna e de vină,
care plutind pe-al apelor tumult,
învie cu jucata ei lumină
icoana unei fete de demult.
vezi mai multe poezii de: Alexandru Andriţoiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.