Timpul uitat prin noi
așezat
pe semne pe oase
pe nesimțite a crescut
asemenea unor cristale nostalgice
de vis transparent
În păsările moi de ceață
sună prelung amintirea
un zvon rănit de întoarceri
zvâcnind
de parcă
fiecare pas ce ni-l clatină
înclinarea acestor drumuri târzii
din adâncul nostru stârnește
un clopot și altul
o cascadă de clopote
Și în timp ce trecem prin toamnă
gândind
că nu ne-a rămas
decât dragostea
oasele noastre vibrează prelung
de timp uitat
de nostalgii cristaline
făcând să zvâcnească o moale durere
în ceața din păsări.
vezi mai multe poezii de: Alexandru Lungu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.