În acele ceasuri
din privire afară de palide
când se face
într-o clipă fără iertare
o iarnă adâncă
liliecii surprinși în zbor
încremeniți dintr-o dată
de neantul rigid al văzduhului
îmi cad
o ploaie încă vie
o grindină încă înspăimântată
pe suflet
și arici abia mai au timp
prinși în tranșa lor hibernală
să ajungă
orb lunecând
în oasele mele târzii
ascunzându-se
în scorburi de somn
în îngeri pentru cine știe ce
crime imaginare
condamnați la ninsoare
aleargă pe jumătate morți
de frică
tot în mine să se ascundă
și se împiedică
câte unul
de frig
și până să se ridice acela
cade altul
altul cade
astfel că mereu
până să ajungă în mine
e un înger căzut în preajmă
pe lespezile acelor ceasuri palide
pe câte un înger înfricoșat
ningând
câte puțin
o fulguire abia vizibilă
din nevăzute răni îngerești
Scorburile de somn
spații de uitare
se deschid în mine
adânci
pentru toată suflarea
în acele ceasuri palide
dorm pești pustii
în îngustele golfuri din degete
pupe oarbe de fluturi
prin sânge se surpă
păsări-șopârle și șerpi aripați
semănând a lupi aducând a oameni
străjuiesc picotând de-a lungul nervilor
santinele de somn
liliecii pe suflet
aricii pe oase
și-n cele din urmă
și îngerii condamnați la ninsoare
evadați în ultima clipă
de sub ghilotina frigului
de sub ștreangul norilor
în mine adorm zgribuliți
de-a dreapta cei pe drept
de-a stânga cei pe nedrept
condamnați
pentru crime imaginare
de-a valma
cu acele făpturi
semănând a lupi aducând a oameni
În toate ascunzișurile
îmi doarme
sub paloarea acelor ceasuri
stinse de mult
toată suflarea
numai eu de necrezut
(un arbore de insomnie
o răsuflare a neuitării
ar spune poeții)
veghez
asupra acestor câmpii absente
privind
cu o înduioșare ucigașă
cu o revoltă fără glas
punctul mort
dintre mine și lume
din care în fiecare clipă
urmează să apară
copleșind toate spațiile
un ocean de sunete necunoscute
și o sălbăticie de culori pe care
nici un ochi
nici o dată
nu a fost
din privire afară
îndestul de singur și adânc
să o vadă.
vezi mai multe poezii de: Alexandru Lungu