În sărut - Alexandru Lungu
Adăugat de: Adina Speranta

Șarpe de văzduh trandafiriu
trecând spre mine
o punte răcoroasă de miresme
măr rostogolit de uitare
pe iarba timpului
stol de păsări înclinate
lunecând mereu
spre polul magnetic al tăcerii
și noi rătăciți amândoi
în sărut
când echinocțiul de toamnă
cumpănește
lumina și umbra
cu umerii tăi
într-un nevăzut și cosmic balans.



vezi mai multe poezii de: Alexandru Lungu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.