În răstriște - Alexandru Macedonski
Adăugat de: Gerra Orivera

Firește, sunt un biet nebun —
Când lumea e ce este
Trăiesc ca în poveste
Și la nimica nu sunt bun —
Firește, sunt un biet nebun.
Zadarnic am copii și casă
Mă simt tot omul de-altădată,
Iubesc pe loc, urăsc îndată
Fatalitatea mă apasă
Zadarnic am copii și casă.
Dar orice sunt, așa cum sunt,
Tot am o mângâiere:
E tainică plăcere
De-a ști că merg către mormânt,
Și sunt acela care sunt.



vezi mai multe poezii de: Alexandru Macedonski




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.