În cioburi de ger,
Azurul se desprinde de pe cer.
Când soarele care apune
Pe geam peceți de aur verde pune,
Fereastra toată se îmbracă
Cu madrepori de promoroacă.
Clipele picură – pic, pic –
(Cum? Timpul încă nu s-a prins de ger?)
Clipele picură – pic, pic –
Pe barba orologiului stingher
Și se preling, căzându-i în genunchi,
Ca un mănunchi
De perle mici
Pentru pitici.
Cu umerii de marmură albastră
Pe care-a pus săruturi albe gerul,
La fereastră
S-apleacă cerul.
(Că e departe cerul e-o părere.
Privește numai stelele stinghere
Deasupra streșinilor…
Vântul bate,
Și le spulberă pe toate…)
Ca niște străvezii aripi de flutur
Fereastra-ntinde geamurile ei
Pe geamurile ei
Polenuri de polei
Se scutur’.
E-aproape noapte…
Timpul singur trece
Călcând pe lespezi de tăcere rece.
Fereastra tremură…
Când ochii mei se-nchid,
Fereastra vine
Lângă mine,
Cu ochi adânci să mă privească bine…
vezi mai multe poezii de: Alexandru Philippide
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.