Fii gata, mâine vom pleca.
Ne-am zbuciumat, ne-am torturat atâția ani să-nfrângem dorul,
Necontenit și pe furiș l-am tot lovit, l-am mutilat,
El a suris nepăsător.
Am ostenit,
Ne-a biruit.
Tronează astăzi ca un rege și ca un spectru ne privește.
Cu glas de tunet ne gonește spre alte țări, spre-o viață nouă.
S-or pierde-n negura uitării atâtea zile risipite, atâția ani îndepărtați,
Ca niște raze ostenite,
Ca niște păsări rătăcite în cenușiul înserării,
S-or pierde-n negura uitării atâtea zile risipite, atâția ani îndepărtați.
Tot ce-am iubit, tot ce-am slăvit se va-ngropa ca o mâhnire
Ușoară, palidă, târzie înmărmuriți ne-om întreba, —
Și clipe multe nu vor trece, —
Cu glasul stins, cu glasul rece,
Ne-om întreba înmărmuriți: „Trecutul nostru unde este?"
„Voi n-ați iubit, voi n-ați trăit", un glas pierdut ne va răspunde;
Ecou-n unde cristaline va repeta : „Voi n-ați iubit, voi n-ați trăit!”
Spre alte țări de-acum porni-vom, iubito, floare solitară —
Ne-om pierde urma prin mulțimea de umiliți, de cerșetori;
Ca două umbre-abia zărite în goana dorului sălbatec
Spre fericiri întrevăzute vom alerga necontenit.
În amintire se va stinge tot zbuciumul de-odinioară;
Precum în glastre părăsite se sfoliază crizanteme.
Precum în depărtări albastre apune-o stea ce n-are nume.
Și-n lumea gândurilor noastre — în lumea viselor senine —
Ne-om cufunda ca într-o mare, neturburați, necercetați;
Când ora ultimă suna-va,
Muri-vom, palidă copilă, uitați, senini și zâmbitori.
vezi mai multe poezii de: Alexandru T. Stamatiad
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.