Pe-o mare-ntinsă de abise,
Cu aripi negre-abia deschise,
Plutește-o pasăre-ostenitâ
Și țipă jalnic, - e rănită.
Plutește-ntruna peste valuri,
Căci vrea s-ajungă drept la maluri,
Să-ntindă aripa rănită,
Să-adoarmă dusă, - e-obosită.
Dar malu-aleargă, tot aleargă.
Și zarea-ncepe să se șteargă.
Din cer se-aud atuncea glasuri,
Un cor de îngeri care cânta:
«Grăbește-ți zborul, te avăntă,
Mai e puțin și treci de ape
Și malurile sunt aproape».
E prea târziu, nici o scăpare
De-acum, de-acum ea nu mai are,
Abia mai bate din aripă
Alene, clipă după clipă,
Și corul îngerilor cântă:
«Grăbește-ți zborul, te avăntă,
Mai e puțin și treci de ape
Și malurile sunt aproape».
Dar valurile-acum o poartă
Ușor, încet, ca pe o moartă
Și împreună o dezmiardă
Prelung, duios, ca să n-o piardă.
Și-o duc departe, peste ape,
Și țărmul iată-l, e aproape,
Și corul îngerilor cântă:
«Urmează-ți zborul, te avăntă».
vezi mai multe poezii de: Alexandru T. Stamatiad
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.