Ce dor... - Alexandru Vlahuţă
Adăugat de: Adina Speranta

Ce dor trebui să te cuprindă
De dragostile din poveşti
Când te priveşti toată-n oglindă
Şi vezi cât de frumoasă eşti!...

Când singură parcă te sperii
De patima ochilor tăi,
Ce ard de farmecul durerii,
În spasmul visului dintâi.

Căci eşti în vârsta când fioruri
Te-apuc-aşa, ca din senin,
Când te frământă mii de doruri,
Şi nici nu ştii de unde-ţi vin...

Iată că prinzi să cazi pe gânduri,
Ţi se lungesc ochii a drum
Câte-ţi plăceau în alte rânduri
Încep să-ţi facă rău acum.

Te simţi străină-ntre ai tăi,
Şi stai, tânjind, într-un ungher,
Biet suflet fără căpătâi,
Atât de trist şi de stingher!

Ţi-e greu de lume şi de tine;
O jale-adâncă te pătrunde.
Parc-ai iubi, şi n-ai pe cine,
Parc-ai pleca, şi nu ştii unde.

Iar noaptea, când te culci în pat,
Ca-n friguri, te cuprind călduri.
Şi piept şi tâmple ţi se bat
De-a gândurilor dulci torturi.

Cu faţa-n sus, în întuneric,
Încremeneşti ceasuri întregi,
Robită de-un amor himeric,
De-un farmec ce nu-l înţelegi!

Parcă răsar, de mai-nainte,
În inima-ţi nevinovată,
Iubiri de-acelea dulci şi sfinte
Ce numa-n cărţi se mai arată...

Deodată-ţi luminează-n gând,
Aşa de viu, că te-nfiori,
Un tânăr trist, frumos şi blând,
Cu ochii mari şi visători...

Să fie-o umbră din poveşti?...
Căci nicăieri nu l-ai văzut;
Cu toate astea, îl iubeşti,
Şi chipul lui ţi-e cunoscut!

Te uiţi în ochii lui fierbinţi,
Şi pare că-nţelegi ce vor,
Ce taine şi ce suferinţi
Se zbuciumă-n adâncul lor.

Ş-o milă te cuprinde-atunci
De tinereţea ta şi-a lui;
Ai vrea la pieptu-i să te-arunci,
Să-i plângi, iubirea-ţi să i-o spui;

Şi-nvinsă de dorinţi secrete,
De oarba inimii furtună,
Te-ntorci cu faţa la părete
Şi-ncepi să plângi ca o nebună...

Ce dulce e acest prinos
Al unui suflet fermecat
De-un vis atât de dureros
Şi-atât de fără de păcat!

Ca mâni ţi-o răsări în cale
Frumosul tânăr visător,
Podoaba gândurilor tale
Şi-a nempăcatului tău dor,

Ş-aveţi să tresăriţi deodată,
Cuprinşi de-acelaşi farmec sfânt;
De-a lui priviri înfiorată,
Pleca-vei ochii în pământ,

A voastre mâni se vor atinge,
Tremurătoare şi fierbinţi,
Şi pe-amândoi vă vor încinge
Aceleaşi tainice dorinţi.

El, dornic, are să te soarbă,
Cu ochi adânci şi pătimaşi,
Tu,-nvinsă de-o iubire oarbă,
La sânu-i cald ai să te laşi.

Şi moale, ca de somn topită,
O vorbă neştiind să-i spui,
Vei sta aşa, înmărmurită,
Obrazul tău lipit de-al lui...

................................

De ce nu poţi împiedica
Al vremii pas neobosit,
Ca fericirea lui ş-a ta
Să nu mai poat-avea sfârşit!


Lupta, an. III, nr. 117, 23 noiembrie 1886



vezi mai multe poezii de: Alexandru Vlahuţă




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.