Mi-ai spus: “Tata n-a plâns;
Nici bunicul n-a plâns.” Te-am auzit vorbind astfel:
“Nimeni din neamul meu n-a plâns vreodată;
Erau făcuţi din piatră tare, din oţel.”
Şi-astfel, pe buzele tremurând am simţit
Otrava lacrimilor tale-amară, c-un fel de frică,
Cea mai rea licoare pe care-am gustat-o-n viaţa mea
Dintr-o cupă atât de mică.
Femeie slabă, născută pentr-a-nţelege orice suferinţă,
Am băut durerile unor veacuri infinite – dar nu-i uşor,
Nefericitul meu suflet nu poate să suporte
Toată greutatea lor.
Trad. Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Alfonsina Carolina Storni
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.