Trecând de barieră
Alfred Tennyson (1809 – 1892)
Va fi-n amurg, luceafărul pe cer,
Și-un glas mă va chema din depărtare;
Nu se v-auzi niciun suspin pe debarcader
Când velele voi ridica pentru plecarea mare,
Asemeni mareei care se mişcă de parcă ar dormi,
Prea-ndeajunsă sieşi, fugind de zgomot şi de spumă,
Şi care, venită din adâncurile-albastre şi
Fără margini, se-ntoarce iar acasă în abisul mumă.
Crepusculul şi clopotul de seară,
Şi, apoi, cea din urmă întunecare!
Şi poate nimeni nu-mi va spune-adio, bunăoară,
Şi poate nu vor fi nici lacrimi în ora de-mbarcare;
Marele talaz mă va purta departe,-mpins de alizeu,
De-acest timp şi spaţiu, spre cerul de opal –
Iar eu sper să văd faţa celui care va fi Pilotul meu,
Când voi fi trecut de dincolo de bariera de coral.
Trad.Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Alfred, Lord Tennyson
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.