S-apari în primăvară, să mori când mor și roze,
Să te înalțe-n ceruri zefirul cel mai pur,
Apoi să mi te legeni pe sân de tuberoze,
Prea îmbătat de-arome, lumină și azur,
Iar când o pudră fină aripile ți-or cerne,
Zbura-vei ca un suflu spre bolțile eterne.
Aceasta-ți este, iată, vremelnica menire!
La fel precum dorința, nicicând în viață-aflată,
Deși, cu-nverșunare, asiduu căutată,
Doar dacă-n rai vei merge, găsi-vei fericire!
traducere, Manuela Munteanu
Le papillon
Naître avec le printemps, mourir avec les roses,
Sur l’aile du zéphyr nager dans un ciel pur,
Balancé sur le sein des fleurs à peine écloses,
S’enivrer de parfums, de lumière et d’azur,
Secouant, jeune encor, la poudre de ses ailes,
S’envoler comme un souffle aux voûtes éternelles,
Voilà du papillon le destin enchanté!
Il ressemble au désir, qui jamais ne se pose,
Et sans se satisfaire, effleurant toute chose,
Retourne enfin au ciel chercher la volupté!
vezi mai multe poezii de: Alphonse de Lamartine
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.