Un glas timid m-a întrebat:
- De ce compui? De ce tot scrii?
Zâmbind, l-am lămurit:
- Scriu pentru sufletul meu!
- Și cum de-ți vin idei?
- Mergând, privind,
muncind, ascultând,
mătăsuri de inspirație
îmi mângâie mintea,
fâlfâiri de gânduri
mă invadează,
valuri de cuvinte vrăjite
mă inundă...
Și-atunci simt amețitor
cum viața ia noi sensuri.
Găsesc un alt „eu”,
parcă mai bun, mai năzdrăvan,
mai blând, mai sentimental,
poate chiar mai uman.
În transă, las celălalt „eu”
s-așeze pe hârtie
lumea sa feerică.
Fascinată, citesc și îmi dau seama
că mă recunosc.
Eu pot fi oricând alt „eu”,
dacă știu să trăiesc,
să visez trează fiind,
să iubesc!
vezi mai multe poezii de: carmen.muntenita
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.