Sunt vise de foc în liniştea nopţii
Ce urcă speranţa pe căi, în avânt
Iubirea şi-alege în voie iloţii
Un petec de apă şi-un boţ de pământ.
Un dans îi cuprinde şi-o tainică boare
Ea cald îl imbracă cu braţe ce-l vor
În pala iubirii şi-n dulcea chemare
Se moaie-n suflet, se stinge în dor.
În mare se culcă prea largi orizonturi,
Iar timpul înoată în marea de foc
Din aburi de vise şi clocot de porturi
Se naşte un suflet ce n-are noroc.
Senin îi e chipul şi-i pură gândirea
Puternică pală îi suflă-n destin
Priveşte departe, văzând omenirea
Scăldată în haos, durere şi chin.
Cu paşi tremurânzi el merge agale
Legat îi e trupul de-a’ lumii nevoi,
Dar spiritul liber nu ştie de zale,
E apa tâşnindă din trupul zăvoi.
În buche de carte îşi vede aleanul
El poartă cu soarta intern dialog,
Când zestrea Luminii o-ntunecă banul,
El pleaca spre Hades drept suflet zălog.
Şi aripi îşi pune sandalelor roase
Mantie de rouă pe umerii fermi
Cu pală arzândă în minte şi oase
El trece ţinutul trecutelor vremi.
Pe cercuri arzânde, în horă se prinde
Cu umbre ce-aşteaptă eternul judeţ,
Iar cartea şi crezul, a sale merinde,
Îi dau energie şi pasul semeţ.
Un râu se aşterne în calea urmată
O luntre se-nalţă la mal, tremurând,
Iar Charon prin ceaţă clienţii aşteaptă
Să-i ducă în beznă şi-n negru străfund.
Hidos e Cerberul ce-şi flutură coada
El stă şi aşteaptă pe tron de catran
Şi dulce aluaturi mănâncă prihoada
Când barca se mişcă la zgomot de ban.
Iar tânărul oaspe spre Hades coboară
Îi cere să vadă destinul lumesc,
Cum râde Olimpul de-a lumii ocară
Şi cât se întinde vechilul ceresc.
Îi cere să vadă speranţe apuse,
Destine înfrânte şi bieţi muribunzi
De banul ce muşcă, de arme depuse
Spre-a lumii sclavie a-titanilor scunzi.
Cuvinte măreţe îi mistuie mintea
El cere speranţa căzută… şi-n schimb,
Îşi pune zălog şi trupul şi cinstea
Cunună de lauri să-i prindă în nimb.
E albă lumina ce naşte în faptă,
Gigantică faclă al său altruism
Ce-i smulge lui Hades ascuns-a lui şoaptă
Ce sparge lăcate din negrul sclavism.
Se-nvolbură Stix-ul, cărare formează,
Iar Lumea apare plutind pe un vis,
Lăsând în adâncuri a negrului piază
Ce-n bani îşi aflase al ei necuprins.
Când tânărul oaspe departe priveşte
El vede o lume cladită din nou.
În temniţa-i rece speranţa clipeşte
Căci el este liber în negrul cavou.
vezi mai multe poezii de: blacks
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Revin cu o rugaminte :vreau o poezie noua! :)
Adina Speranta
marți, 17 martie 2015
Miunata poezie, simti cum creste si nu vrei sa se termine! Impecabila constructia si rimele sunt excellent gasite. Iar metrica este una care mie-mi place foarte mult. Felicitari!
andreionthepoetry
marți, 17 martie 2015
Nu inteleg de ce trebuiesc explicatii la o poezie.Numai de bine.
ALapis
luni, 16 martie 2015
Ma plimb pe carari de vise apuse...strivesc in lumina doruri nespuse...:)
Asa mi-a venit sa incep comentariul meu la poezia ta. E o capodopera! Imbini elemente din mai multe legende , ideea e insa una singura: sacrificiul pentru mai binele celorlalti. Am observat imbinarea Marii Rosii (Moise) cu Stixul (mitologia greaca) .Marea Rosie s-a despartiti in doua pentru a trece Moise , Stixul s-a despartit, in poezia ta , pentru a lasa loc Lumii sa treaca . Deci spre izbavire , spre mai bine. Stixul , el insusi desparte binele de rau , viata de moarte...Admit ca pentru ca sacrificiul eroului sa fie cat mai bine concretizat el trebuie sa fie jertfa lui Hades , zeul Mortii si al taramului de Jos. Cu atat mai sublim devine altruismul eroului. Ma duc cu mintea la o jertfa similara , a lui Orfeu , care in numele iubirii ii cere lui Hades sa o elibereze din al sau taram pe Euridice, insa intorcand privirea s-o vada ramane el insusi zalog in timp ce iubita sa este eliberata. E vorba de o jertfa involuntara , dar in esenta este tot un sacrificiu si tot in numele iubirii , in cazul lui pentru o singura persoana , in cazul poeziei tale pentru lumea intreaga.
Constructia poeziei , metrica, melodicitatea m-au incantat . Talentul tau este real, indiscutabil . Sa crezi mereu in tine , in valoarea ta si nu te lasa influentat de parerile nimanui, este vital pentru ceea ce scrii.
Iti multumesc pentru rasfatul literar .
Adina Speranta
luni, 16 martie 2015
Frumoasa poezie . Tragedia omului scrisa de MADÁCH IMRE ar putea să integreze strofele tale.
Te felicit.
O mică observatie: Niciodată nu am văzut o poezie cu o notă explicativă dată de autor despre ce scrie, notă explicativă ...MAI LUNGA decât poezia în sine.
CRITICUL BLIND
luni, 16 martie 2015
Da, frumoasă poezie şi aşa cum am scris la finalul unui comentariu ...pot spune că....pe cărarea unui geniu mergi cu paşii de lumină...
Imi place mult. Acum sunt necesare strofele pentru mica epopee a omului.
Cu privire la explicatiile tale, am o mica observatie: contributia individuala la binele omenirii nu cred ca trebuie sa sa faca si prin vanzarea sufletului catre Diavol. Legământul lui FAUST cu Diavolul se face în sensul cunoaşterii, dar Diavolul e Diavol. În toate scrierile mitologice Diavolul vrea să pună stăpânire pe pământ, iar eroul tău vrea o LUME NĂSCUTĂ DIN LUMINĂ. Cred că explicaţia mea nu te-a supărat.
Eu te citesc pentru ca-mi place ce scrii şi cum scrii.
Atenţie: o poezie postată se adresează cititorilor care vor oaze de frumos.
Mă bucur sincer şi te întreb când mai apari cu postări.....că deja mi-e dor de noua poezie?
ROLEA NICOLAE
luni, 16 martie 2015
Frumos!Mi-a placut.cu respect
alex
luni, 16 martie 2015
Impresionanta poezie, toata stima! Foarte interesante si importante si observatiile dvs. Felicitari sincere
petrica_c
luni, 16 martie 2015
Este o poezie ce cuprinde mai multe elemente, majoritatea din legendele Olimpului.
Destinul omenesc este condus de iubire. Clar… De ce nu ar avea si ea dreptul sa isi aleaga entitatile carora sa le transmita intraga ei putere? Prin urmare, im prima strofa, ea, iubirea, alege apa si pamantul sa se contopeasca. I-am contopit in strofa a doua. Din impreunarea lor nefireasca se naste un baiat ce nu va avea noroc (strofa 3). Acest baiat, senin in gandire primeste un destin anume sa vada in viitor ca lumea se zbate in haos, durere si chin (strofa 4). El traind in lume nu are ce sa faca, iar daca trupul ii merge in rand cu lumea, spiritul sau si gandirea sa ” o iau pe coclauri”, dar in sensul bun al cuvantului (strofa 5). In strofa 6, tanarul se defineste, se formeaza ca om, pune intrebari despre lume si primeste raspunsuri, OBSERVA. Iar cand observa ca lumea e pustiita de dorinta de bani a oamenilor si implicit observa ca Lumina moare, atunci tanarul realizeaza ca misiunea lui este sa salveze aceasta Lumina prin sacrificial sau. Aici prin Lumina trebuie sa intelegi dorinta de cunoastere, dorinta de progres, dorinta de purificare, dorinta de a fi mai bun.
Pentru a ajunge in tinutul de dedesubt, al umbrelor si al vietilor trecute, in strofa a 7 i-am imprumutat eroului meu sandalele lui Hermes, (inspiratie din Legendele Olimpului) ca altfel nu avea cum sa ajunga jos, avand insa si o dorinta extraordinara, pe langa aceste proprietati ale sandalelor.
In strofa 8 eroul meu strabate cercurile iadului (idée preluata din Divina Comedie, dar in poezia mea doar sapte), unde sufletele moarte asteapta judecata (“judet” fiind o forma arhaica a cuvantului judecata). La fel, aceasta idée a sufletelor este luata tot din Divina Comedie. Cum de reuseste sa strabata aceste cercuri? Datorita cunostintelor sale si increderii in el.
In strofa a 8 el da peste Stix. In Legendele Olimpului acesta e râul care strabate taramul viilor de cel al mortilor. Taramul mortilor este stapanit de Hades, zeul intunericului. El este ajutat de Cerber , un caine cu serpi pe spate. Trecerea raului o realizeaza luntrasul Charon, in schimbul unui ban. De aici vine si obiceiul de a pune pe mort cate un ban, pentru a-l ajuta sa treaca dincolo. Pentru a nu sfasia sufletele care ajung acolo, hidosul caine este hranit cu prajituri (eu i-am zis aluaturi). Desigur ca in propria mea interpretare eu am coborat acest hotar, dupa cercurile lui Dante (“ pe cercuri arzande”, dupa cum am mai zis,la mine doar sapte).
Ajuns jos, in strofa 11 tanarul meu erou ii cere zeului Hades sa vada decaderea luminii, ca lipsa ei creste puterea zeilor din Olimp, (i-am zis vechilul ceresc- persoana care conduce activitatea pe o mosie, pe un domeniu, un fel de administrator), si cat rau produce religia banului. Ideea este preluata din filozofia chinezeasca ca in lume trebuie sa fie un echilibru. (in acest caz intre Lumina si Intuneric dat de puterea zeilor). Am combinat aceasta idee cu revolta impotriva zeilor din Legendele Olimpului. La aceasta revolta am vrut sa subliniez ca un spirit (in poezie , Lumina) care se subordoneaza unei entitati (in poezie totalitatea zeilor, banul, functiile, etc) este prizionier. In strofa 13 eroul cere speranta ca lumea- Lumina sa fie eliberata din tinutul intunecat, el oferind la schimb viata sa, punand la bataie cuvantul sau.
In strofa urmatoare, Hades impresionat de altruismul eroului deschide lacatele cu care lumea era tinuta inchisa in intuneric. In strofa 16, Lumea, acum un nou personaj, apare pe cararea din apele Stixului (idée preluata din biblie cand Moise a despartit mare in doua), curata-curatata, lasand toate obiceiurile vechi acolo, jos.
In ultima strofa, tanarul se uita in departari, in lumea viilor, in lumea viitorului. EL vede lumea noua, curata si, chiar daca el este prizionier in intuneric, se simte liber, intelegand ca si-ai indeplinit menirea.
Este marea idee preluata din Faust-ul lui Goethe: contributia personala a individului pentru intreaga umanitate. Omul atinge multumirea deplina cand creeaza ceva nemuritor, ceva nemaintalnit, ceva ce nu ii hraneste trupul , ci sufletul, ce ramane dincolo de amintirea sa. Ideea se mai regaseste in multe alte piese (ex. Dialogurile lui Platon)
Cam asta e ceea ce am vrut eu sa cuprind in poezie.
Dupa cum se poate vedea, o poezie citita rapid nu transmite mare lucru. Dar citita pe indelete va oferi sensuri ascunse. Adevarul e ca numai cel care pune pe hartie in proza sau in poezie anumite idei, el si numai el poate sti cu adevarat si in totalitate ceea ce a vrut sa spuna.
PS. Sub nicio forma nu as fi putut sa prind totalitatea acestor ideii intr-o strofa sau cel mult doua, asa cum mi se cere la “examinare”. Am mai spus-o: ma lungesc cu versurile atat cat am nevoie sa prezint tema poeziei, in totalitatea ei. Si de fapt, eu nu scriu poezie pentru a trece un anumit examen.
blacks (autor)
luni, 16 martie 2015