Primiți cu uratul?
Ieși, gazdă, de la birou,
Ori de ești pe la bistrou,
Am să colind, din nou, la porți înalte,
Așa cum o făceam într-un trecut,
Iar gândul meu spre voi o să exalte
Căci nu-i sărac, defel, în conținut.
Sunt doar un om, o sursă de păcate...
De multe ori nu simt că te rănesc,
Dar, de-mi ridic interne cazemate,
o fac pentru că, simplu, te iubesc!
De am să cad, tu zboară înainte
să mă privești din depărtări de vis,
ca să-mplinești comune jurăminte
chiar de voi fi cărbune în abis!
Ades întreb a gândului redută
de ce vi se opune fără sens
şi speră neîncetat la o vedută
ce-i va deschide-al lumii Univers?
Am să m-arunc în marea neștiinței
ca să mă spăl de tot ce-am învățat,
Ca mai apoi, în focul umilinței
să mă usuc de tot ce-a fost curat.
Din muntele ascuns al firii
Izvorul de-amintiri, tăcut,
mi-aduce-n albia simțirii
a ta prezenta din trecut.
Se-aprind din nou luminile-n simțire
Și ne promitem că vom fi mai buni,
că fi-vom sinonimul la iubire
neașteptând răsplată sau minuni.
Te-am căutat în prag de primăvară
pe șantierul propriului tău vis
Și te-am văzut trudind la acea scară
ce te va duce către Paradis.
Din taina nopții ce-o trăiești, coboară-te-n cerneală
să iei lumina din povești, avidă de zvâcneală
Și prinde-te de al tău vis și de a panei vrere,
ca să plutești spre-un cer nescris de-a liniștei tăcere.