Iertare-ți cer în ziua care vine
că nu mai sunt acel ce ieri am fost.
Prea ocupat să urc peste ruine,
mi-am construit un munte adăpost.
Pe așternutul cerului de vară
stau tolănite stelele dormind.
Și mă întreb, pentru a câta oară,
Cum de-n priviri și-n toate se-aprind?
Năprasnic te-oi iubi în felul meu
Și n-am s-o fac deloc ecleziastic
La fericire fi-vom minereu
să ne-ndreptăm spre-un univers dinastic.
Când totul va fi nou prin Înviere
Și viața v-a purta un alt veșmânt
Iertarea și iubirea, prin artere,
le vom purta c-un unic legământ.
Când noaptea aruncă a sa seminție
și aripi de visuri ne poartă-n povești,
M-așez cu speranță l-a ta agenție
să-mi cumpăr biletul spre visul ce ești.
Dă-mi focul departe de tine
și lacrima arunc-o în vid
că fierbe amaru-n destine
și aburi se-avantă perfid.
Românie, Românie,
Dumneavoastră, Scumpă Glie,
Sub pantof de retardați
mai că în zadar te zbați!
Sfântule din prag de nea,
Adu-mi pulbere de stea
și mi-o pune colo-n hol
drept al liniștii simbol.
Și mai presus de orișice avere
pe scena unei vieți fără sfârșit,
E-al tău vârtej ce-mi poate să-mi ofere
beția unui zbor desăvârșit.
De-ar fi cuvântul bulgăre de gheață,
Uitării să îi fie comesean,
Biet călător, în a tăcerii ceață,
se va topi-n al liniștei ocean.