Mereu vii din mare
şi ai vocea ei răguşită,
mereu ai ochii tainici
de apă vie printre mărăcini,
Tu eşti ca un pămînt
nerostit niciodată de nimeni,
tu nu aştepţi nimic
decît numai cuvîntul
Eşti pămîntul, eşti moartea.
Anotimpul tău e-ntunericul
şi tăcerea. Nu e pe lume
nici un lucru ce mai mult decît tine
Tu nu ştii dealurile
unde s-a risipit sîngele.
Toţi fugirăm,
toţi aruncarăm