sau După beție
Beam vin în noaptea rece, cu lună sângerie
Când radiola veche, pe-o bandă de vinil,
Reproducea concerte, și-n trista reverie,
Aș fi atins eterul, mirat ca un copil.
Cum sapă-n noi, durerea, așa mi se părea,
Că sapă-n bandă, acul, alegro și andante,
Și-am coborât, departe de toată vremea rea,
Într-un infert mai dulce, alăturea de Dante.
Mi-a arătat dreptatea, macabru și cuminte,
"Nu te grăbi amice, orice ai vrea să zici!",
Dar eu aveam în minte, celebrele cuvinte -
"Să lase tot ce are, cel ce-o să intre-aici."
Intram, râzând în hohot - n-am ce lua cu mine,
Să nu-mi blocați întrarea, căci n-am nimic străin.
Doar cărțile pe care, le știu atât de bine,
Dar au un farmec simplu - pe ele le rețin!
O, m-am trezit de-odată, mahmur dar și zâmbind,
Căci eu aveam în minte, trăind, oricare carte!
Când o să vină timpul, de-aici să mă desprind,
Pot duce sentimente, cu mine, mai departe.
***
Stânga-mprejur, trei pași către dreapta,
Iubirea se află în sticla cu vin!
Beția o face mereu, pe deșteapta,
Și numai pe mine, mă face străin.
Și umblu adesea, prin baruri stricate,
Și-mi vine să cânt din Esenin și Blok,
Căci rănile mele, nu au fost vindecate,
Iar viața mi-a fost, doar un joc de noroc.
Niște pași către cărți, spre mașina de scris,
Universu-i aici, cu o mie de lumi -
Recompus din eter, aruncat în abis,
Fiecare roman, îl trăiești, ți-l asumi.
vezi mai multe poezii de: Cristian Andronic
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.