Vedeam prin ceaţă acelaşi şi acelaşi vis,
Îl cercetam atent pe faţă şi pe dos.
Pe Freud îl transportam ferice-n paradis
Să se convingă singur de-i este de folos.
Şoptit-a cineva că starea e păgână?
Eu, nu, tu, nu, deşi cunosc de-a fir-a păr
Ce o să spună lumea, când o să spună,
Că peste toate domneşte-un adevăr.
Priveam sfios cum plânge adevărul
Şi-l studiam intens ca pe-o celulă pură,
Tot aşteptând ceva de parc-aş sta sub părul
Din care va să-mi pice o mălăiaţă-n gură.
Îi las pe ceilalţi să fie prinşi de-angoase,
De cercetări savante pe propria lor piele
Şi, deschizând ferestre spre zările sticloase,
Să scape de coşmaruri sau să se-nchidă-n ele.
Eu şi cu mine, cuprinşi în zeul mare,
Vom recunoaşte, sincer, că am gustat plăcerea
De dânsul oferită în vremurile-n care
Pe alţii îi subjugă trăitul şi averea.
vezi mai multe poezii de: samoila
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.