Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: XXXIII

Bacovia scrie la vioară
vioara tace-n do major
și dacă totul o să doară
ce vers speranța tuturor

Cocârjată la răscrucea dintre lacrimi şi durere
Gându-ncepe-a mă seduce picurând stropii de miere
Peste rana cea deschisă a visării de femeie
Şi-n tăciunii supărării scormonesc după o cheie

UN UNIVERS CU CENTRUL PESTE TOT

Un univers cu centrul peste tot
E locul veşniciilor rotunde

Să te scoli de dimineaţă, zicea mama către mine,
La găini să dai grăunţe și la porc să dai lături;
Somnoros când vezi că vine Soarele peste coline
C-un boţ cald de mămăligă de Azor să mi te-nduri!

Îți amintești când surâdeam, vibrând pe sub arcușul magic,
Ne agățam de-un fir ascuns, desprins de asfințitul tragic,
Sau ne-mbătam cu flori de câmp și ne pierdeam de vechi regrete -
Parfum de maci pe-obrazul stâng, iar pe cel drept, de margarete?

Rezemat pe grinda vieții
timpul zboară și mănâncă,
gândul nopții,roua ceții

Testează-mi durerea de pe vârful limbii
Și sfâșâie-mi zâmbetul lemnos,
Desenează-mi stele pe cerul gurii,
Ca răsuflarea să mi se stingă undeva,

LA USA CASEI TALE AM BATUT
INTR-UN TIRZIU, DE GRIJI PURTATA.
NU AM PUTUT SAU POATE N-AM STIUT
CE SA ITI CER, IUBITE TATA.

După-o noapte lungă, neagră, ce acum s-a isprăvit,
Dintre dealuri se ridică soarele cel mult iubit,
Radiind lumina-i lină peste-ntregul peisaj
Şi trezind totul la viaţă, ca-într-o lume de miraj.

Sub cerul fără de nori
Lângă pomii înfloriți,
Ea zâmbind fermecator,
Având anii fericiți.

Vedeam prin ceaţă acelaşi şi acelaşi vis,
Îl cercetam atent pe faţă şi pe dos.
Pe Freud îl transportam ferice-n paradis
Să se convingă singur de-i este de folos.

stopaţi construirea bisericilor
prea mulţi prelaţi
buhăiţi
prea avari

Păianjenul

Păianjenul acela când m-a mușcat în somn,
El m-a clonat desigur ,că nu mai pot să dorm!

chirurgul are bisturiele, portarul are cheile, muzicianul notele și portativele
țăranul – pămîntul, vitele și cerul suficient de aproape să dea cu mîna prin el
ca prin izvorul tămăduirii să-și spele obrajii și fruntea, groparul are hîrlețul
tîrnăcopăul și lopata și mai are pămîntul cu viața de sub pămînt și moartea

Liniște

Somnul greu, domol coboară
Peste pleoapele-ți trudite

Să nu-mi uiți ploaia
de durere nebună,
cu care-ți cântam
ca o ceață prin vise,

Aveai pe aripi praf de pușcă, aveai nectar pe coapsele subțiri.
Și păru-ți mirosea a toamnă. Iar tu, a veșnici dăruiri.
Decor puteai să fii. Tablou. Să-ți număr degetele suave.
Eu un plămân, tu un plămân. Tandem cu sunetele grave.

Când luna îşi aşterne vălul nopţii
Cu stele înflorite-n Empireu,
Iar soarele în zorii dimineţii
Se leagănă pe-un fir de alizeu,