Am strâns în pumn pământul plămădirii
și parcă reavănul din el îmi murmura:
,,Ia plugul și trage-mi brazde prin vertebre,
și-nsămânțează veșnicia-n pâinea ta!
Moșia asta nu e de vânzare,
cum nu e vântul ancestral printre Carpați
și cerul viu, cu-albastra lui culoare
- tărâm cutreierat de vulturii rotați.''
Prin depărtări, gorgane princiare
- în ritmul tobelor de luptă, ne'nfricat -
se-aud cum, palpitând dinspre străfunduri,
trezesc armuri de-argint și bronz filigranat;
Și-nsângerate ii - cămășile barbare -
își risipesc rubinul în strugurii târzii.
Fantasmele se-adună - o pădure -
și-nvăluie-ntr-o lungă ceață migratori;
E liniște prin ochii mari, de mure,
când se preling pe ascuțișul spadei zori.
Se-ngână vântul iubitor de stepe
cu freamătul de arc întins peste întins;
Și nechezând, nălucitoare iepe
își pierd galopul surd, prin ochiul meu nestins.
vezi mai multe poezii de: gabriel cristea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.