Abia scăpat de patul lui Procust,
îmi căutam împăcarea cu fustele cunoscutelor
ca un întreprinzător printre datornici.
Eram încă pe cai mari,
lumea privea cu împotrivire tăvălugul vremii
de care nu scapă nimeni,
nici dacă ocoleşte vama morilor de vânt
la care se macină gânduri.
Am tot căutat
până la ultimul bob de speranţă,
îmi înfloreau în suflet anotimpuri uitate
cu alte iubite-n grădini aşteptând
sentimente nemaintâlnite
şi nu m-am gândit niciodată la durerea
despărţirilor ce-or să se întâmple.
vezi mai multe poezii de: flavius
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Frumos dar trebuie sa corectezi dezacordul de la sfarsit. Cred ca este corect ce-or sa se intample. Cel putin asa descifrez eu sensul. Daca gresesc , nu te supara pe mine.
stomff
vineri, 08 mai 2015
Îmi place cum scrii . Întotdeauna cu o anume abordare a subiectului.
mirimirela
joi, 07 mai 2015