Amintirea copacului, cu frunziș de sânge,
Și iubirea fremătând ciudat,
Dorul după care fecioria plânge
Într-un cânt pe care nu l-am mai cântat.
Amintirea înflorită nu mă mai apasă
Cu mirosul ei de fată mare.
Brazda legănată în tăiș de coasă
Reînvie straniu tristele ogoare.
vezi mai multe poezii de: ilie scarlat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.