Pădurea, cu-atâtea doinite și pustnice glasuri,
Cu zbateri de frunze, ca oști mercenare-n cadențe,
Se-aruncă-n amurgul de foc cu astrale latențe
Și sângeră-n scoarțe-arămiul târziilor ceasuri.
Eroii din basmele scrise de veacuri, gorunii,
Rostesc în ferestrele serii, cu vânt, rugăciunea,
Iar cerul le cerne cu-albastrele-i site minunea
Visării de zboruri, ce-o poartă pe-aripă lăstunii.
O strună învie în crengi și-amurgirile cântă,
Tresare o poftă de-a duce trăirea spre stele,
Dar pura oglindă, pitită-n adâncul din ele,
Acoperă codrul cu noaptea cea calmă și sfântă,
Ce-n taina ei neagră ascunde de soare imperiul
Vânării, aromei, al creșterii-n verde și-al fricii.
Cu palide torțe, apar din neant licuricii,
Ca timpul să cate cu umblete lungi nicăieriul.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.