Aș vrea să locuiesc în craniul lui
Nu numai pentru că
Simpla mea prezență acolo
Ar fi o garanție
A morții,
Ci și pentru că acest pelerinaj
La fața locului
M-ar putea face să înțeleg
Ceva,
Înnebunind la rîndul meu,
Desigur -
Înșurubîndu-mă sub bolțile joase,
Prin firidele strîmte
Unde logica n-a încăput niciodată
Și căzând în cele din urmă
Ca un vierme sătul
Dintr-un fruct otrăvit
Ce-a stricat universul.
vezi mai multe poezii de: Ana Blandiana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.