Răsari de unde ochii mei nu văd
Şi creşti spre unde văzul meu n-ajunge,
Pod înfrunzit, întins peste prăpăd,
Materie primă pentru cruce;
Stâlp fraged susţinând cu fructe cerul,
Al binelui şi-al răului egal,
Prin care curge, sevă, adevărul
Încolăcit de şarpele vasal;
Sens răsturnat al lumilor văzute,
Cu rădăcile întoarse în văzduh
Pe ale cărui frunze, stranii plute,
Trece pe râul morţii câte-un duh;
Înaltă bărbăţie din pământ,
Maternitate pururea fecioară,
Foşneşte-mă în fiecare vânt
Şi-nvaţă-mă să mor a doua oară.
vezi mai multe poezii de: Ana Blandiana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.