Luna tangentă la turn
Suie spre crucea din vârf
Obrazul ei taciturn
Și galben, de stârv.
Apoi se desprinde încet
Și se prelinge piezișe
Peste întinsul Tibet
De acoperișe.
Răsfrântă din când în când
De cate-o fereastră
Se-oprește abia tremurând
Pe casa noastră.
Știu că m-asteaptă să ies
Rea, răbdătoare,
Clipește doar rar cu-nțeles
Din ochiul ei mare.
Mă fac că nu bag în seamă
Felul cum picură-n mine
Clipa de care mi-e teamă
Și-atat de rușine.
Pășesc rar prin aer și-ascult,
Încet mă dezbrac să amân:
Luna e moartă demult,
Cerul întreg e bătrân!
vezi mai multe poezii de: Ana Blandiana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.