Cât am fost,
cât n-am fost…?!
stăpâni în tăria visărilor noastre, strângând cu uşa cuvintele şi trăgând pe roată înţelesul lor blând, ca pe-o mărire de faptă a acestor milenii iţite din leacuri şi spaime ridicate în cerul fericit al gurii, unde se fac şi se desfac, rând pe rând, lumile ― părtaşe, astăzi, la singurătatea noastră şi-a lor…
Pune-mă-n cumpănă, Femeie!…
şi-ascultă naşterea ce trudeşte în mine, aşa cum şi eu ascult hârjoana şi fluierul îngâmfat al morţilor, încoronându-mi spinos gleznele…
Cât am fost,
cât n-am fost…?!
vezi mai multe poezii de: Ancelin Roseti
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.