I
1.
...Sfincşii nu mai pun întrebări, cuprinsă de neastâmpăr, mâna mea târăşte după sine gestul unei alte mâini, într-o dimineaţă lipsită de preţ, niciodată suficient de aproape de piedestalul deliciului nostru.
Pe fruntea mâlului atârnă eticheta măgulirii:
"Gata! nu-ţi rămâne decât luxul prăpastiei şi-al prăbuşirii..."
Orele aleargă zeloase pe sub nasul nostru (cât de ieftin este adevărul! şi nu vorbeşte nimeni despre el).
Cu limba sângerând a dorinţă, biata vulpe linge rănile ei şi ale desfătării noastre. În temniţa cerească, prietenia îşi aşteaptă procesul, aerul salvării pe care-l vom respira, urcând munţii altor naşteri, mai strălucitoare şi mai singuratice.
Ard în gura mea lumânările consolării, nisipul batjocurii ascute cuţitul după bunul său plac...
Gura mea asfinţeşte de spaimă...
Odrasla de bani gata poartă pe umeri un şarpe pierde-vară, capabil de a înghiţi o masă de douăsprezece persoane cu necazurile şi bucuriile lor.
Te zbaţi în zadar!, plânsul nu se măsoară în lumină, noii veniţii şi-au dat ultima suflare înainte de căderea gândului grăitor de libertate.
Decoraţii se îngrămădesc pe trupul gol al inimii, protejând-o.
Un nod în gâtlejul pământului...
Omul şi câinele, în umbra aceluiaşi laţ, trag cu ochiul unul la altul, în aşteptarea stăpânului.
Te zbaţi în zadar! o ciudăţenie îngraşă burţile acestor zile ce se ascund după deget.
2.
Bufon al târfelor,
mereu în stare de veghe, mereu în linia întâi, pe arborele tău genealogic omizile îşi fac de cap.
Urmaşii sacrificatului îmbracă bunăvoinţa şi gluma, în cinstea înălţimilor ce se curbează deasupra noastră, în amintirea relicvelor care ne acoperă pielea şi ni se potrivesc pătimaş, în numele căpăţânilor noastre de mii de ani pline de prejudecăţi şi de interese personale, şi de toate peisajele istoriei cu şolduri late de atâta poezie şi muzică, şi de războaie menite să ne aducă măreţia şi calmul, de dragul şobolanilor cu oasele frânte în încăierări municipale.
Ah! voi sugeţi mierea posterităţii, haimanalelor de tot felul, trageţi după voi mirodeniile şi otrava veacului, vlaga voastră fumegă în valurile deşertăciunii (ca un monstru, un joc de-a lungul lumii).
Un nod în gâtlejul pământului...
M-am săturat să tot hrănesc triumful şi circul din bârlogul înaltei societăţi, să tot împing lacrima acestei lumi spre vârful nesfârşitului munte de durere...
Barcagiul ne face cu mâna, nouă celor de la ţărmul vieţii, nouă celor care ne jucăm de-a viaţa (pod de fum peste dreptatea cu mâna întinsă).
Trec serafimi prin imperiu fluierând adormirea; ruga de plumb ţine pasul cu noi, ochiul orb, de pază obârşiei noastre, clipeşte a pagubă.
Ah! voi sugeţi mierea posterităţii, haimanalelor de tot felul...
Traversăm tot ce se poate traversa!...
3.
Vânzător de oracole,
haina magicianului îţi este aproape... Visătorul întreabă de frăgezimea trandafirului, descoperit la începutul zeflemitoarei nopţi, şi de crucea sa...
Crucea trandafirului...
Stavila brizei. Călătorul melancolic, cu nume nedezvăluit niciodată, adiind peste reclădirea lumii. Întortocheate cărări ne amestecă liniştea între două ape (acolo se bălăcesc amintirile mele de care tu n-ai auzit încă).
Biciul dumnezeiesc şfichiuindu-ne lava sângelui şi cărămizile albastre ale cerului...
Totul e drum veşnic rămas în spatele nostru, avertizând viitorimea:
"Să nu întreceţi măsura!... fiecare al şaptelea om va mima nemurirea."
Cine-i şterge vieţii din ochi lacrima morţii, spunându-i: "Vino cu mine, stăpână pasăre mai veche decât misterul şi decât puterea, vom merge împreună până la celălalt capăt al libertăţii"?
Un nod în gâtlejul pământului...
Traversăm tot ce se poate traversa!...
Ah! voi sugeţi mierea posterităţii, haimanalelor de tot felul...
vezi mai multe poezii de: Ancelin Roseti
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.