Asprimea frunţii mele ca de prund e,
triseţea suie ca o tuse-n piept.
O mână mi-a rămas pe brazda unde
se spune-acum că n-avem niciun drept.
Mi-au dat apoi porunci cu străşnicie
să mă întorc şi iarăşi să mă bat.
Spre alt hotar m-au dus cu vrednicie
şi-acolo altă mână mi-am lăsat.
Alerge scribii noi după minciună,
eu din adâncul vremii vă vorbesc:
Mâinile mele strâng ca o cunună,
în moartea lor, tot neamul românesc.
vezi mai multe poezii de: Andrei Ciurunga
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.