E-absurd să crezi că mi-e surâsu-amar,
Și că mă rod aducerile-aminte.
Sunt oaspetele amintirii rar,
Dar și așa, într-una, ea mă minte.
Când mă cobor cu felinaru-n beci,
Îmi pare veșnic că pereții reci
Acuși-acuși, se surpă peste mine…
Feștila fumegând, nu mai știu bine
Cărarea-n sus. Și merg către dușmani,
Cer milă… Liniști îmi răspund și bezne.
Petrecerea s-a înecat la glezne…
În urmă cu vreo patruzeci de ani,
Femeile erau conduse, dar
Muri de bătrânețe-acel ștrengar…
Eu am întârziat. Nenorocire!
Cum pot să mai apar la întâlnire?!
Picturile de pe pereți le-ating,
Mă încălzesc la guri de sobă calde,
Din mucegai și pânză de paing
Au scăpărat două verzui smaralde,
Și-o mâță-a mieunat.
Acasă! Gata!
Dar unde-i casa mea, și judecata?
1940
Traducere Medeleine Fortunescu
vezi mai multe poezii de: Anna Ahmatova