Tot ce-am strâns în trecut, din păcate,
Îmi va fi pentru mult timp de-ajuns.
Știi și tu că măcar jumătate
Amintirea păstra-va ascuns:
O cupolă-aplecată pe-o rână,
Corbii, șuierul trenului, tâmp,
Un mesteacăn ce-a vrut să rămână
Șontorog chiar, dar încă pe câmp,
Întrunirea stejarilor, parcă
Drept din Biblie-ajunși pe pământ,
Și-necată, aproape, o barcă
Dintr-al nu știu cui somn lunecând…
Peste-aceste ogoare străbune
Suflul iernii s-a și rătăcit,
Depărtările, ca prin minune,
Alb acum au, ciudat, colorit.
După capăt, credeam că nu poate
Niciodată să fie nimic…
Cine iarăși cerdacu-l străbate
Și ne cheamă pe numele mic?
Și lipit de ferești, cine oare
Mâna-și flutură – creangă – spre noi?
Din oglindă, o pată de soare
Îi răspunde dansând pașii noi.
1960
Traducere Medeleine Fortunescu
vezi mai multe poezii de: Anna Ahmatova
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.