Era un glas ca de mătasă,
Ce-mi tot spunea: „Hai, vino-ncoa'!
Lasă-ți Rusia păcătoasă,
Cât mai departe-n urma ta.
Eu, caldul sânge de pe mână
Ți l-oi spăla, și-un nume nou
Va șterge tot, să nu rămână
Din prăbușiri nici un ecou”.
Dar liniștită, cu mândrie,
Auzul mi l-am zăvorât,
Prin vorbele-astea, să nu-mi fie
Mânjit și sufletu-amărât.
1917
Traducere Medeleine Fortunescu
vezi mai multe poezii de: Anna Ahmatova