Mi-e dor de grădina cu mulți trandafiri,
Unică pe lume, ca și-n amintiri,
În care, statuile Nevei, pe rând,
Râzând mă văzură, pierită, râzând…
În liniștea-i dulce-ancorată din larg
Îmi pare c-aud scârțâit de catarg,
Și lebăda trece, prin veacuri, la fel,
Uimită de soțu-i, trufașă de el,
Și pași, mii și sute, dorm duși sub castani –
Dușmani și prieteni, prieteni, dușmani…
Iar umbrele pleacă-n convoi nesfârșit,
Iscate de vasul străvechi de granit.
Acolo, doar nopțile-mi albe șoptesc
De-ascunsa iubire de-un alb nefiresc,
Și arde grădina pe ruguri de stea,
Izvorul luminii păstrându-l în ea.
1959
Traducere Medeleine Fortunescu
vezi mai multe poezii de: Anna Ahmatova
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.