O epocă-atunci când se-ngroapă,
Nici psalmuri nu sunt, și nici flori.
Urzici și scaieți lângă groapă
Vor sta de priveghi uneori.
Groparii cu palmele ude
Lucrează de zor sub pământ,
Și-atât de tăcuți că se-aude
Al timpului pas răsunând.
Pe urmă, ea urcă-n vecie
Precum un cadavru pe râu,
Dar mama pe fiu nu-l mai știe,
Nepotul dă lacrimii frâu.
Și capul mai jos se apleacă,
Pendul, mișcă luna pe cer.
O astfel de liniște-mbracă
Parisul pierit și stingher.
1940
Traducere Medeleine Fortunescu
vezi mai multe poezii de: Anna Ahmatova
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.