Nici nu știu: mai trăiești, să te caut
Undeva pe pământ, pe poteci,
Sau în gând să te plâng, să te laud,
Ca pe-un mort ce iubit ți-e pe veci?
Ale tale sunt: ruga-mi, acele
Arse nopți de nesomn și de gol,
Albul stol al poemelor mele
Și albastrul privirii-mi pârjol.
Cred că nimeni nu-mi fuse vreodată
Decât tine mai scump pe pământ,
Nici chiar cel ce, iubirea uitată,
M-a-nvățat să răcnesc… și să cânt.
1915
Traducere Medeleine Fortunescu
vezi mai multe poezii de: Anna Ahmatova