Profetic fuse visu-acesta oare?
În ceruri Marte altfel licări,
Cu-o flacără de gheață și dogoare,
Și-n noaptea aceea am visat că vii…
Îți deslușeam făptura la tot pasul,
În muzica lui Bach, în trandafiri,
În clopotul ce-și revărsase glasul
Peste pământul reavăn, în zefiri,
În toamna ce se-apropiase foarte
Și, răzgândindu-se, plecat-a iar…
Cum ai putut, o August, de departe
Să-mi vii cu-această veste-n ceas amar?
Cum să-ți plătesc regeasca dărnicie?
Pe cine să poftesc la un banchet?
Și iată, iarăși versuri mâna-mi scrie
Dintr-o suflare-n arsul meu caiet.
14 august 1956
Traducere Medeleine Fortunescu
vezi mai multe poezii de: Anna Ahmatova