Iată-i
plecându-și capul deasupra micului dejun,
angelici,
ghemuiți sub aripa lor tristă,
tristețe de animal,
și doar cu o noapte-n urmă
uite-i
cum cântau la banjo.
Încă o dată lumina zilei vine
cu soarele ei imens,
camioanele mamă,
motoarele ei de amputare.
În timp ce azi-noapte,
cocoșul știa drumul spre casă,
tare ca un ciocan,
bătând cu toată
puterea lui groaznică.
Teatrul acela.
Azi e delicat,
o pasăre mică,
moale ca o mână de bebeluș.
Ea este casa.
El este turla.
Când se împreună ei sunt Dumnezeu.
Când părăsesc, sunt Dumnezeu.
Când sforăie, sunt Dumnezeu.
Dimineața ung pâinea cu unt.
Nu spun multe.
Sunt tot Dumnezeu.
Toți cocoșii din lume sunt Dumnezeu,
înflorind, înflorind, înflorind
în sângele dulce de femeie.
Traducere de Cătălina Matei
vezi mai multe poezii de: Anne Sexton
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.